Astăzi se împlinesc 12 ani de la momentul în care am început proiectul „Aradul de Altădată” (26 iulie 2011), o pagină de Facebook care pentru mine a însemnat posibilitatea de a împărtăși sub anonimat una din marile mele pasiuni: Istoria Aradului.
Interesul meu față de istoria Aradului a fost precedat de un interes față de istoria Maramureșului. Vreau să precizez că sunt în același timp arădean și maramureșean, fiind născut în Vișeu de Sus (jud. Maramureș), o frumoasă localitate cu o bogată tradiție multiculturală, având în trecut o mare comunitate evreiască, iar în prezent, una dintre ultimele comunități germane din România. În vara anului 2007, aflasem de la frații mei mai mari despre temele pe care urmează să le am la ora de istorie în clasa a IV-a. Cea care mi-a captat atenția a fost întocmirea unui arbore genealogic, fapt pentru care am început să îmi întreb părinții tot ce se putea referitor la acest aspect. Datorită acestui fapt, am dezvoltat un interes special pentru ramura familială maternă din Maramureș și implicit pentru istoria acestei regiuni.
Având deja formată pasiunea pentru istoria Maramureșului, a fost nevoie de un pas mic pentru a deveni interesat și de istoria orașului în care locuiam de la vârsta de 7 ani (și chiar anterior, cu mici pauze). Într-o zi din a doua jumătate a anului 2008, am fost ca de obicei la Librăria „Corina” de pe strada Mihai Eminescu, căutând cărți ce ar putea avea legătură cu Maramureșul. Întrucât în urmă cu câteva luni găsisem în casa unei mătuși din Maramureș o veche cazanie scrisă în limba română cu litere chirilice, am remarcat pe unul din rafturile librăriei o carte cu titlul „Cazania lui Varlaam în Transilvania”. De pe același raft mi-a atras atenția o carte frumos copertată, intitulată „Aradul vremurilor de mult apuse (1834-1914)”, pe care am vrut de asemenea să o cumpăr. Îmi amintesc și acum faptul că inițial am achiziționat doar cartea legată de vechile cărți de cult românești, neavând la mine suficienți bani și pentru cartea despre istoria Aradului. La doar câteva zile distanță, am revenit și am cumpărat și cartea scrisă de istoricul arădean Gheorghe Lanevschi. Datorită acesteia, în perioada următoare am descoperit un Arad pe care nu îl știam. Multitudinea de informații și fotografii vechi m-au făcut pentru prima dată să conștientizez trecutul acestui oraș și totodată frumusețea lui. Am purtat această carte cu mine multă vreme, ajungând să îmi formez propriile idei cu privire la anumite aspecte ce țin de istoria locală. Interesul meu față de Arad a continuat să se dezvolte, descoperind inclusiv pe internet fotografii vechi cu Aradul, lucru care m-a determinat să încep un blog cu fotografii în septembrie 2010.
Între timp, am primit de la bunica mea și un ghid de oraș din anul 1966. Un moment de care îmi aduc mereu aminte este cel în care am văzut în paginile acestui ghid scos de editura „Meridiane” o fotografie cu Capela „Sfântul Florian”, despre care auzisem că se află pe strada cu Turnul de Apă. Câteva zile mai târziu, am fost pe această stradă (Ceaikovski), dar nu am putut găsi nicicum vechiul lăcaș de cult menționat în ghid ca fiind din anul 1753. Ulterior, aveam să aflu că deși capela era prezentată într-un ghid publicat în perioada comunistă, autoritățile vremii au luat decizia să o demoleze în a doua jumătate a anilor ’70.
La sugestia colegilor de clasă, în noiembrie 2010 am ajuns să îmi fac cont de Facebook. În primele luni, rețeaua de socializare nu mi-a atras atenția în vreun fel, însă lucrurile aveau să se schimbe în februarie 2011. Cu puțin timp înainte de a merge la faza locală a Olimpiadei de Limbă Română, văzusem pe Facebook o colecție privată de fotografii cu Aradul vechi. Pe lângă instantaneele deosebite pe care le-am descoperit cu această ocazie, am remarcat pentru prima dată faptul că existau mai multe persoane interesate de istoria orașului, ajungând chiar să discut cu o parte din ele. Prima mea mare bucurie a venit în iunie 2011, când am participat cu un eseu despre cartierele Aradului la concursul „Arad, dragostea mea”, organizat de Mișcarea Arădeană, unde am primit un premiu special.
În cele din urmă a venit și vara, iar în dimineața de 25 iulie am plecat împreună cu familia mea în Atena. După un drum lung de peste 30 de ore cu autocarul, am ajuns în capitala elenă. Au urmat câteva ore de odihnă, iar după ce m-am trezit undeva mai spre seară, am verificat să văd dacă există vreo conexiune Wi-Fi neparolată prin vecinătate. Am avut marele noroc să găsim, iar la scurt timp după ce am deschis netbook-ul pe care îl aveam atunci, mi-a venit o idee spontană: creearea unui cont de facebook cu numele „Aradul de Altădată”. N-am știut multă vreme ce m-a motivat pe moment să fac acest lucru, însă dacă este să privesc în urmă, lucrurile sunt totuși ceva mai clare. Întâi de toate, am vrut să împărtășesc informații cu alți arădeni pasionați de istoria locală și totodată, să pot afla la rândul meu răspunsuri la diversele întrebări pe care le aveam. În al doilea rând, nu am dorit să împărtășesc această pasiune de pe contul meu personal; aflându-mă abia la finalul clasei a VII-a, am considerat la momentul respectiv că este mai bine să nu afle colegii mei despre acest lucru, cu toate că interesul meu față de istorie era evident (în liceu am fost nevoit să am aceeași abordare). Astfel, în seara zilei de 26 iulie 2011 am postat un album cu 12 fotografii vechi pe care l-am denumit „Aradul de Altădată I”, am trimis câteva cereri de prietenie, iar de-aici totul e istorie.
A urmat o perioadă foarte benefică din punctul de vedere al interesului meu față de trecutul orașului de pe Mureș. Am aflat o serie de informații inedite, am văzut diverse fotografii vechi deosebite și nu în ultimul rând, am cunoscut oameni cu care am păstrat legătura chiar și după toți acești ani. La rândul meu, m-am străduit să public albume cu fotografii vechi și să vin cu informații noi. La un an distanță, contul „Aradul de Altădată” avea deja numărul maxim de 5000 de prieteni, astfel că în toamna anului 2012 am creat și pagina „Aradul de Altădată”, ulterior ștergând vechiul cont cu același nume. În decursul anilor, am continuat să postez constant pe pagină, având bucuria de a vedea mereu persoane interesate și de a afla informații noi.
Sunt multe aspecte pe care le-am observat în acești 12 ani de „Aradul de Altădată”. Printre altele, veșnica polemică cu privire la trecutul maghiar al orașului, acuze de iredentism pentru simpla menționare a unor denumiri anterioare în limba maghiară, texte despre persecuția fictivă a românilor din Aradul austro-ungar, iar lista poate continua. Există și varianta opusă, mai exact propagarea unui sentiment de xenofobie față de persoanele din regiuni precum Moldova sau Oltenia (așa-numitele „vinituri”), cu toate că generalizările nu ar trebui să existe în niciun context, iar titlul de „arădean adevărat” îl poate avea orice persoană care ține la acest oraș și își aduce contribuția la bunăstarea acestuia.
De mulți ani, dar preponderent în ultima perioadă, observ o abordare necritică față de trecut. Acest mod de a privi lucrurile este alimentat de diverși factori, inclusiv de anumiți „formatori de opinie” care nu pot să accepte schimbările apărute în oraș. Nu mă bucură deloc situația în care se află Aradul zilelor noastre, dar cu toate acestea, consider că nu există o logică deplină în compararea Aradului din prezent cu cel din trecut. Vorbim de două societăți aflate la distanță de decenii sau chiar secole, timp în care au avut loc nenumărate evenimente definitorii pentru întreaga lume. Încercarea agresivă de întoarcere înapoi la trecut este nu doar ilogică, dar și dăunătoare, în condițiile în care omului de rând îi este impus faptul că nu se poate bucura de nimic din prezent. Este normal să existe o mare discrepanță între anii comunismului și vremurile actuale, având în vedere care erau condițiile acelor vremuri, dar trebuie să apreciem libertatea și condițiile pe care le avem în prezent, și cel mai important, să ne concentrăm pe viitorul orașului.
Este foarte posibil ca multe persoane să creadă că „Aradul de Altădată” este o pagină pentru nostalgici, unde persoanele care au prins vremurile trecute își exprimă regretul față de distrugerile care au avut loc în ultimele decenii. Chiar dacă nu consider această nostalgie ca având o încărcătură negativă, scopul paginii este acela de a face lumea să conștientizeze istoria Aradului, pentru lipsa acestui fapt nu ar putea duce decât la stagnare. Din nefericire, în ultimii ani mi-a fost dat să văd câteva pagini de acest fel, unele cu impact foarte mare.
Referitor la aspectele ce țin de orașul în sine, constat că în rândul arădenilor există o dezamăgire generală, iar odată cu aceasta, o lipsă a unui „patriotism local”. Sunt multe cauze despre care s-ar putea vorbi, precum factorul politic, promovarea nonvalorilor, lipsa unei viziuni concrete în administrație și așa mai departe. La o primă vedere, arădeanul de rând are puține motive să se bucure de orașul în care locuiește. Tocmai din această cauză, este nevoie de un alt mod de a vedea lucrurile. Ca structură și patrimoniu istoric, Aradul deține ceea ce multe orașe și-ar dori să aibă. Clădiri cu adevărat impunătoare, un bulevard fără pereche, iar cel mai important, o istorie bogată. Fiind obișnuit să trăiască zi de zi aici, de cele mai multe ori, arădeanul nu conștientizează aceste lucruri, poate și din cauza unei revolte interioare asupra situației în care orașul a fost lăsat să ajungă. Sunt de părere că schimbarea începe cu noi, cetățenii de rând. În momentul în care ne vom aprecia orașul cu adevărat, atunci vor apărea și primele schimbări. De 6 ani încoace sunt ghid voluntar în cadrul proiectului „Arad Free Tours”, iar concluzia pe care mi-am format-o până acum este că majoritatea turiștilor sunt foarte impresionați de orașul Arad. Desigur, se poate spune că nu cunosc dedesubturile problemelor cu care se confruntă Aradul, dar în cele din urmă, cartea de vizită este ceea ce se poate vedea, adică un oraș cu mare potențial.
În ciuda faptului că întregul proiect „Aradul de Altădată” s-a desfășurat până acum exclusiv în mediul online, am avut de mulți ani în gând dorința de a trece la pasul următor. Din această cauză, în toamna anului 2019 am decis că în cursul anului următor mă voi apuca de scrierea unei cărți, deoarece aveam o serie de idei despre subiectele pe care le-aș aborda. Pentru mine, această inițiativă nu a fost ceva nou; cu toate că a fost o idee copilărească, în perioada 2009-2010 am avut un caiet în care scriam informații despre clădirile vechi din Arad, având la momentul respectiv gândul că îl voi putea da spre publicare. Acestea fiind spuse, în vara anului 2020 m-am apucat de scrierea cărții, alegând inițial un număr de 9 subiecte, din care în cele din urmă au rămas 6. Fiind prima mea inițiativă de acest fel, am sperat să termin cartea până la finalul anului 2020, dar apoi s-a făcut 2021, 2022 și iată-ne la mijlocul anului 2023. În tot acest timp, am găsit noi și noi informații, precum și noi perspective, astfel că acest demers a devenit tot mai dificil de încheiat. Din fericire, lucrurile se vor schimba cât de curând, cartea urmâmd să fie publicată la finalul lunii noiembrie!
P.S. Chiar dacă nu voi distribui acest articol pe pagina „Aradul de Altădată”, vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături în toți acești ani.
One comment